Martie, luna mărțișorului!

O sărbătoare veche de 8000 de ani s-a transformat într-una comercială, în care nu mai există bucuria de a da sau de a primi, ci este mai degrabă o datorie.

Când băiatul meu mai era încă la școala de stat, am pregătit acasă împreună cu copiii, mărțișoare modelate din lut pictate cu acrilic și legate cu ațișoara alb/roșu făcută tot de noi. Pe 1 Martie, Emi a pus mărțișorul pe masa învățătoarei așa cum făceau și ceilalți copii. Ea la oprit însă în fața clasei și a arătat copiilor indignată, acel mărțișor simplu, spunând că: Așa ceva nu se face! Mărțișorul, le spune ea copiilor, trebuie să fie ambalat frumos (precum cele chinezești în plastice și cartoane). Am fost foarte dezamăgită de reacția ei, dovadă clară a mentalității comerciale în care trăim.

Aceste sărbători, începând cu Dragobetele și terminând cu Anul Nou, sunt toate sărbători agrare, care celebrează natura și prin care oamenii din trecut încercau să o îmblânzească, să se împace cu ea, conștienți fiind de puterea gândului lor, dar mai ales de puterea gândului colectiv, sărbătorile făcându-se de regulă în grupuri mari, conștienți fiind că omul poate stăpâni natura. În zilele noastre, când majoritatea oamenilor trăiesc în medii foarte puțin naturale, sărbătorile nu se mai justifică, prin urmare și transformarea lor în sărbători comerciale a fost foarte ușor de făcut. Trist!

Dar ce este Mărțișorul?

Mărţişor, numele popular al lunii martie, este de origine latină – Martius. După vechiul calendar roman, 1 martie era prima zi din an, în care se celebra Matronalia. În această zi aveau loc serbările lui Marte – zeul forţelor naturii, al primăverii şi agriculturii, ocrotitor al câmpului şi turmelor. La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, inventatorul fluierului, al cărui cult este legat de glia maternă şi de vegetaţie. Acestui zeu îi erau închinate sărbătorile primăverii şi ale fecundităţii naturii. Se pare că sărbătoarea romană a matronaliilor s-a suprapus în spaţiul românesc peste echivalentul local al acesteia, Baba Dochia, personaj tradiţional care îşi are originea în vechiul cult al Marii Mame.

Astfel că obiceiul dăruirii mărţişorului este moştenit de la daci şi romani şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. 

Pe vremea dacilor simbolurile primăverii (mărţişoarele) erau fie nişte pietricele colorate în alb şi roşu înşirate pe o aţă, fie o monedă (sau mai multe) legată cu fire subţiri de lână albe şi negre (în unele locuri alb cu roşu), pe care le purtau la gât. Roşu era sângele, soarele, viaţa, adică elementul feminin, iar alb simboliza claritatea apelor şi reprezenta înţelepciunea bărbatului. Îmbinarea celor 2 culori în şnur însemna armonia celor doi şi armonia cosmică a elementelor. Dacii le considerau amulete şi credeau că au puteri de protecţie, că aduc frumuseţe şi fertilitate. Ei le purtau până când înfloreau copacii şi apoi, le atârnau de crengi. (text preluat de aici)

Deși până înfloresc copacii mai este ceva vreme, în draga noastră grădină primăvara ne oferă deja primele daruri: Ghiocei, brândușe, urzicuțe, ștevie, usturoi, sevă de mesteacăn.